Elena Malec

eseu, poezie, proza

Elena Malec - poezie - Elena Malec - poezie - Elena Malec - poezie

 

 

 


Balada prinţului nefericit

 

I

Text Box: v	Balada prinţului nefericit

v	Pădurea răpită

v	
Glasul păsării nu era glas,

ci durere;

chipul păsării

nu era chip,

ci părere;

cuibul păsării

nici o avere

nu-l putea umple

ca sufletul lui.

 

De glas năucit

alerga smintit;

de chip fermecat

se oprea speriat

īn miez de pădure;

voi atunci să fure

pasărea mică.

ciufulită

şi ciudată,

cu pene smulse,

hăituită,

sīngerată,

şi s-o ascundă

la sīnul lui.

Sălbatică, rece, umbroasă

pădurea-l zgăria nemiloasă;

la ea cīnd s-ajungă mai deasă

pădurea mai rea se făcea.

- Copile, du-te aiurea!

şoptea duşmănoasă pădurea.

-Băiete, du-te, mă lasă,

cīntarea mea-i dureroasă

şi pasărea īl alunga.

Dar fătul ieşit din poveste

prindea acuma de veste

că singurul glas din pădure

pe care voise să-l fure

plīngea īn inima lui.

 

II

- Uite-o, nu-i,

hīd chicoteşte pădurea;

el tehui

umblă cu gīndul aiurea

īn dorul lui.

- Stai cu mine,

minune cu glas tīnguios.

Fără tine

mi-e sufletul gol şi umbros.

Şi chinul lui

nu-i geamăt

īn visuri de noapte,

nu-i freamăt

īn vorbe şi şoapte,

e doar un cui

īn inimă

pīnă la floare

vīrīt cu ger şi dogoare

şi răsucit.

- Prinţ neiubit,

să fugi de-a mea suferinţă,

eu nu sīnt minune,

ci fiinţă

gonită de vīnturi aiurea.

- Iubire spui?!

icnea ca o hīrcă pădurea,

- I-arăt eu lui!

Ce scorburi de duh răscolesşte,

ce vorbe de vreascuri stīrneşte

īn calea lui.

Īn ţipăt de buhă şi moarte

viteaz el trece prin noapte

ca un bărbat

cu pieptul brăzdat de furtună

urlă turbat,

chemīnd prin pădurea nebună

iubirea lui.

III

Se crapă de ziuă-n pădure,

iar prinţul dornic să fure

o pasăre cum alta nu-i,

zace buimac,

sleit de umblet şi chin

şi-orice copac

cu mii de ochi de venin

sporeşte amarul lui.

Timpu-mpietrit de durere

schimbă furtuna-n tăcere,

dar pieptul lui

ba-i tropot fără copită,

ba-i pasăre care palpită

īn strīmt hotar;

şi-n jale ce-l copleşeşte

n-are habar

că inima care zvīcneşte

nu e a lui.

Ci poate nebună

de dor a fugit

din piept haihui

şi prin furtună

o pasăre s-a cuibărit

sub haina lui.

E inimă

sau e părere,

e rană

fără durere

e singura lui avere

- iubita lui.

 

 

©Elena Malec,  Bucureşti 19-20 oct. 1982.Toate drepturile rezervate.

 

 


Elena Malec - poezie - Elena Malec - poezie - Elena Malec - poezie

 

 

© eMalec design. All rights reserved.