Elena Malec

eseu, poezie, proza

Elena Malec - poezie - Elena Malec - poezie - Elena Malec - poezie

 

 


Pădurea răpită

 

Text Box: Ca-ntr-o pīnză de barcă rătăcită īn larg

Text Box: v Balada prinţului nefericitmi se juca-n poala rochiei vīntul;

veneam către tine -mīndru catarg-

Text Box: v Pădurea răpităsprintenă-n pasu-mi, dusă cu gīndul,

c-o droaie de frunze pe care cădea

Text Box: v ploaia măruntă, iar vīntul

īn vīrtejuri de vorbe le răsucea

bezmetic, năvalnic, ca gīndul

Text Box: v galbene, verzi, ruginii...

„Ţi-e sufletul o pădure virgină”,

Text Box: v gīndeai şi nu te puteam amăgi

aveai īn priviri picături de răşină;

de-atunci tīnăr şoim-gīndul

Text Box: v Balada prinţului nefericitţi se roteşte noapte de noapte

peste pădurea-n care nici vīntul

Text Box: v Balada prinţului nefericitca să răzbată nu poate.

„Cunosc al dorinţelor verde hăţiş

Text Box: v Balada prinţului nefericitcu arborii – visuri ce-au fost blestemate;

suflete – codru cu larg luminiş

īţi ştiu potecile toate”;

Text Box: v Balada prinţului nefericitaşa-ţi īngīnau privirea şi gīndul,

dar prima potecă pe care-ai păşit,

Text Box: v Balada prinţului nefericitnu vīntul aspru, ci doar cuvīntul

năvalnic fragede flori a strivit;

īmi eşti mai potrivnic chiar decīt vīntul –

Text Box: v Balada prinţului nefericitochii-ţi de şoim adīnc de-i roteşti

dorinţele verzi īmi aprinzi cu gīndul

Text Box: v Balada prinţului nefericitsau din senin furtună stīrneşti –

călcăm amīndoi pe pămīntul

incert şi ciudat al acestei poveşti

īn care nici chiar legămīntul

nu te poate opri să greşeşti

şi-atunci fără voia ta vīntul

va bate īn codrul meu pustiit,

iar cīinele vagabond – gīndul

negru de tine-asmuţit

va umple potecile toate

cu vreascuri de lemn putrezit

din visele mele uitate

pe care cīndva le-ai trezit

şi mari ciuperci femecate

vor creşte īn locuri umbroase şi reci,

poienile-or fi blestemate

să poarte flori slute şi seci,

iar tu te vei da la o parte

de codrul cu zeci de poteci

pline de cioturi uscate,

apoi pe furiş ai să pleci

ducīnd şoimeşte īn gheare

visata pădure virgină,

nicicīnd bīntuită de fiare,

c-un pui de leoaică-regină;

şi-or să te blesteme ploaia şi vīntul

pe care īn codrul meu le-ai stīrnit

şi-or să te bată chinul şi gīndul

pentru sufletul meu jefuit...

 

O, dă-mi īnapoi pădurea răpită

pe-o pală de ploaie şi vīnt;

tu nu ştiai că este vrăjită

şi-ai rostit vrăjmaşul cuvīnt

cu care am fost legată de vīntul

ce mi-a bătut pe ursită -

voiai s-o desfaci doar cu gīndul,

dar ea se desface iubită.

                         

© Elena Malec, Bucureşti, 1982.Toate drepturile rezervate.

 

 


Elena Malec - poezie - Elena Malec - poezie - Elena Malec - poezie

 

© eMalec design. All rights reserved.