Text Box: Elena Malec – eseu, poezie, proză
Text Box: Ultima carte proză Dl D. este inginer proiectant. Dl.B. este scriitor si editor de carte românească. Dl. D. este un domn născut, ca să zic aşa; salută cu plecăciune, cu un zâmbet politicos, se adresează cu vorbe vechi, domn, doamnă, domnişoară, dar mai ales nu uită să spună la plecare proverbialul „Vă urez o zi plăcută” sau „Vă urez o după amiază plăcută”, după caz. Dl.D. are peste 50 de ani, e soţ şi tată de familie, iubeşte opera, lecturile istorice şi autorii clasici. E în stare să se lase antrenat două trei ore intr-o discuţie despre Gingis Han. Citeşte cu aceeaşi plăcere o ediţie de anticariat a lui Tamerlan de Champdor ca şi un volum de povestiri de dragoste de Adolfo Bioy Casares. O explică şi traduce colegului de birou, tot inginer, tot domn, dar mai în vârstă, care nu citeşte franţuzeşte, fiind mai degrabă educat in şcoli germane din Transilvania. S-ar spune că pentru dl.D. e mare onoare să fie vecin cu dl.B. scriitorul editor. Pe dl. B. nu-l cunosc personal, nici nu l-am citit. Nici dl.D. nu il cunoaşte prea bine, din lipsă de timp şi diferenţă profesională. Dl. D. i-a invitat de multe ori la masă pe dl.B. şi soţia sa, dar la aceste dineuri nu se discută decât mondenităţi sau chestii englezeşti, despre vreme, recoltă, impresii de calatorie ale dl. B. mai umblat prin lume cu treburi de carte. Suntem in Bucureştii anilor ’80. Sora dl.D. e grav bolnavă. Soseşte de la Cluj pentru investigaţii în capitală. Dl. D. mai are şi alţi fraţi, printre care unul medic primar. Diagnosticul e cert şi definitiv. Sora dl.D. rămâne în spital ultimele luni pe care le mai are de trăit. E greu pentru toţi din familie, dar cel mai mult pentru dl.D. Sora lui e cea mai buna prietenă, cea mai draga fiinţă după mama. O vizitează zilnic. Nu ştie ce dorinţe să-i împlinească, cum să-i aline ultimele luni de viaţă. Ii povesteşte despre el, despre fiul său, despre atâtea lucruri petrecute departe de Clujul tinereţii. Ea îl ascultă cu răbdarea, înţelegerea, dragostea ce a purtat-o dintotdeauna frăţiorului cel mic. Ultimele săptămâni sunt grele, se văd des, îşi amintesc de copilărie, de părinţi , de bunici şi străbunici. Ea mai are o dorinţă. Să citescă o ultimă carte înainte de a pleca din acestă lume. Dl. D. e prea îndurerat, prea zorit de iminenţa sfârşitului fiinţei dragi să poată face o alegere sau o plimbare prin librării. Îi aduce sorei lui, la spital, o carte cu dedicaţie primită de la vecinul său dl.B. Dl.B e prozator, om nou, editor al vremii, pe care sora dlui.D. nu l-a cunoscut personal, dar e gata să-l admire la recomandarea călduroasă a fratelui ei. Citeşte cartea. Ultima carte a vieţii sale. Dl.D. aleargă la spital, a sosit timpul. Fraţii şi alţi membri ai familiei sunt şi ei prezenţi.E despărţirea. Sora dl.D. işi încurajează fratele cel mai drag. Işi ţin mâinile. -Cum ţi-a plăcut cartea? -Tu ai citit-o ? îl întreabă ea cu o voce moale. -Nu, n-am avut timp, răspunde dl.D. Sora dl.D. oftează şi privindu-l în ochi cu durere, mărturiseşte: -Aş fi preferat să mor fără să ştiu cum scrie vecinul tău, dl.B. Dl.D. rămase cutremurat de această confesiune. La câteva luni de la stingerea din viaţă a sorei lui, citi şi el cartea cu dedicaţie. Se ruşină, uimi, trezi dintr-o dată în faţa adevărului revelat de sora lui pe patul de moarte. -Nu mi-o voi ierta niciodată, spuse el colegului de birou căruia îi traducea din Champdor. Domnule, duc vina cu mine în mormânt pentru a-i fi dat sorei mele cartea lui B. Dar cel mai greu mi-e acum sa dau ochii cu el, dimineaţa. Îmi vine să intru în pământ de ruşine când îl salut. ©Elena Malec, California, 28 iunie 2004. Toate drepturile rezervate.
Text Box: ©eMalec design. All rights reserved.